1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Efectele stării de ebrietate asupra legitimei apărări putative 0

În doctrina autohtonă (Florin Streteanu, Tratat de drept penal. Partea generală, vol. I, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 579-581) s-a pus în vedere – chiar dacă succint – faptul că putem discuta despre lipsa unei răspunderi penale şi atunci când cel care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală s-a aflat într-o eroare cu privire la una dintre cauzele justificative. Astfel, prin trimitere la discuţia dată, da[...] << CITESTE TOT >>

Curtea de Apel Köln. Circumcizia la un copil de patru ani, realizată cu acordul părinţilor. Probleme în identificarea unei cauze justificative 0

Sursa: Bijan Fateh-Moghadam, Criminalizing male circumcision? Case Note: Landgericht Cologne, Judgment of 7 May 2012 – No. 151 Ns 169/11, German Law Journal, vol. 12, 2012, p. 1131 şi urm. I. Aspecte preliminare În doctrină s-a invocat în dese rânduri faptul că circumcizia nu atrage răspunderea penală a celui care o efectuează. În acest context, s-au purtat doar discuţii cu privire la argumentul pentru care această practic[...] << CITESTE TOT >>

Refuzul recoltării celei de-a doua probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Consecinţe 0

Sursa: Constantin Sima, Refuzul recoltării celei de-a doua probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, Dreptul, nr. 10/2012, p. 230 şi urm. Autorul analizează în lucrarea citată, în ce măsură refuzul recoltării celei de-a doua probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei (de exemplu, cea de-a doua probă de sânge) atrage ori nu tipicitatea infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. 5 din OUG 195/2002 republicată. Concluzia[...] << CITESTE TOT >>

Judecătoria Cluj-Napoca. Încheierea penală nr. 1448/2012 privind modificarea obligaţiilor stabilite de instanţă în momentul dispunerii liberării provizorii sub control judiciar. Interdicţia generală de a utiliza sisteme informatice 0

Supunem atenţiei o soluţie de practică judiciară pe care o considerăm ca fiind relevantă sub aspectul interpretării noţiunii de sistem informatic. I. Arestarea preventivă şi prelungirea măsurii arestului preventiv Prin încheierea penală nr. 113/C/A/2012 (dos. pen. nr. 24504/211/2012) dată de Judecătoria Cluj-Napoca s-a dispus arestarea preventivă a petentului inculpat pe o perioadă de 29 de zile. Recursul declarat împotriva aces[...] << CITESTE TOT >>

Inadmisibilitatea probelor obţinute prin încălcarea drepturilor omului. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (I) 0

Sursa: Ana Maria  Torres  Chedraui, An  analysis of  the exclusion of  evidence obtained  in  violation of human  rights in  light of  the jurisprudence of  the European  Court of Human  Rights, Tilburg Law Review, vol. 15, 2010-2011, p. 25 şi urm. I. Chestiuni preliminare Un articol publicat recent în Tilburg Law Review analizează modul în care Curtea Europeană a Drepturilor O[...] << CITESTE TOT >>

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Cauza Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa c. Radu (C‑396/11) 0

Avocatul general a prezentat recent concluziile în cauza Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa c. Radu (C‑396/11). Ca un prim aspect, Curtea nu s-a pronunţat încă în legătură cu întrebările preliminare ridicate de Curtea de Apel Constanţa. Totuşi, concluziile avocatului general sunt extrem de importante, deoarece nu de puţine ori, Curtea a avut o abordare similară. Întrebările formulate au vizat [...] << CITESTE TOT >>