Art. 65 alin. 2 lit. d) noul Cod penal. Detenţiunea pe viaţă, dreptul de a alege şi jurisprudenţa CEDO. De la Hirst c. Marea Britanie la Frodl c. Austria

Nu ne propunem să analizăm interzicerea dreptului la vot atât de lege lata cât şi de lege ferenda. Precizăm doar faptul că, în Codul penal actual, această interdicţie se realizează de drept indiferent dacă discutăm despre o pedeapsă cu închisoarea ori cu detenţiune pe viaţă (71 alin. 2 Cod penal). În schimb, art.  65 alin. 2 din noul Cod penal aduce în discuţie o pierdere (de drept) a drepturilor electorale în ipoteza în care inculpatul este condamnat la o pedeapsă cu detenţiunea pe viaţă.

Mai mult, nu ne propunem să analizăm in extenso jurisprudenţa CEDO în materie. Ceea ce urmărim este să trasăm diferenţele esenţiale între decizia Hirst c. Marea Britanie (2004) şi Frodl c. Austria (2010), urmând a conzluziona în sensul că aceasta din urmă indică cel puţin o reorientare a jurisprudenţei ce pune în cele din urmă sub semnul întrebării atât actuala reglementare cât şi cea din noul Cod penal.

Astfel, în cauza Hirst c. Marea Britanie (disponibilă aici), Curtea a statuat în favoarea reclamantului din considerentul încălcării art. 3 din Protocolul nr.1 din Convenţie. Fără a intra în detalii în legătură cu această cauză, menţionăm doar faptul că reclamantul şi-a pierdut drepturile electorale în urma condamnării sale la pedeapa detenţiunii pe viaţă (vezi parag. 72 din decizia citată supra). În acel moment, legislaţia pârâtei avea în vedere orice pedeapsă privativă de libertate (indiferent de natura infracţiunii ori de pedeapsa primită efectiv), consecinţa fiind pierderea automată a drepturilor electorale. Chestiunea esenţială în această cauză a fost ideea de proporţionalitate. Astfel, Curtea a considerat că o lege ce interzice dreptul la vot tuturor deţinuţilor, în mod nediferenţiat şi automat, fără a se ţine cont de pedeapsa efectiv primită ori de gravitatea infracţiunii şi indiferent de situaţia personală, este incompatibilă cu art. 3 din Protocolul nr. 1 din Convenţie.

Ulterior, s-a iniţiat procedura hotărârii pilot împotriva pârâtei (vezi aici şi aici) pentru nemodificarea legislaţiei în materie. Fără a ne ralia ori nu soluţiei date de Curte, nu putem să nu observăm pasivitatea (deja notorie) a legiuitorului român. În ceea ce ne priveşte, reglementarea actuală se pliază perfect peste reglementarea din Marea Britanie ce a dus la condamnarea acesteia.

Această decizie pare a sta de altfel şi la baza modificării pedepselor accesorii în noul Cod penal. Astfel, în baza noului Cod penal nu vom mai discuta despre o interdicţie absolută de a vota, indiferent de pedeapsa primită de inculpat. Pedeapsa accesorie prevăzută de art. 65 alin. 2 lit. d) îşi va produce efectele de drept doar în ceea ce îi priveşte pe cei condamnaţi la o pedeapsă cu detenţiunea pe viaţă (în sens contrar, condamnatul va fi lipsit de dreptul său la vot doar în situaţia în care intanţa apreciază necesar să aplice o astfel de pedeapsă complementară – ce se va transpune direct într-una accesorie în baza art. 65 alin. 1).

Modificarea este una raţională şi necesară, cel puţin din perspectiva necesităţii respectării jurisprudenţei CEDO. Astfel, se poate considera că din moment ce această pedeapsă este incidentă doar în cazuri în care s-a săvârşit o infracţiune gravă, pierderea drepturilor electorale este o consecinţă firească. Condamnatul este practic exlus din viaţa socială, considerându-se că nu mai reprezintă o autoritate morală în vederea exercitării opţiunii electorale.

Cu toate acestea, o decizie din 2010 (cauza Frodl c. Austria – disponibilă aici) pune sub semnul întrebării chiar şi această reglementare. Fără a analiza în drept soluţia dată de Curte, ne limităm la a face două precizări în legătura cu aceasta:

1. În fapt, reclamantul a fost condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă pentru infracţinea de omor. Conform legislaţiei austriece (secţiunea 22 din Nationalratswahlordnung – vezi parag. 8 din decizie), condamnarea la o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 1 an echivalează cu pierderea (de drept) a drepturilor electorale. Curtea Constituţională a declarat prevederile supuse discuţiei ca fiind constituţionale (chiar prin trimitere la cauza Hirst c. Marea Britanie – vezi parag. 15 din cauza Frodl).

2. Deşi de această dată Curtea a considerat că prevederile supuse discuţiei au o aplicabilitate mult mai restrânsă decât în cauza Hirst, datorită lipsei unei legături între fapta comisă şi sistemul electoral, s-a constatat încălcarea aceluiaşi protocol precum în cauza enunţată ante (parag. 34).

Prin urmare, dacă este necesară o astfel de legătură, nefiind suficientă doar gravitatea infracţiunii ori pedeapsă efectiv primită, nu putem decât să ne punem întrebarea dacă nu cumva prevederea din noul Cod penal este combătută de actuala jurispudenţă CEDO, chiar înainte de intrarea acesteia în vigoare.

Cuvinte cheie: detentiune pe viata, dreptul la vot, Frodl c. Austria, Hirst c. Marea Britanie, hotarare pilot, proportionalitate

Materiale conexe: