Alarmarea (art. 37 alin. 1) şi ameninţarea (art. 38) în Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului. Examen de practică judiciară – Penalmente relevant - analize de drept penal

  • Abonează-te


  • Alarmarea (art. 37 alin. 1) şi ameninţarea (art. 38) în Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului. Examen de practică judiciară


    Supunem analizei două soluţii de practică judiciară în materie penală (C. Ap. Oradea, s. pen. nr. 43/PI/2008 şi C. Ap. Alba Iulia, s. pen. 7/23.01.2008 – disponibile pe site-ul jurindex.ro) ce evidenţiază în mod clar modul deficitar de interpretare a Legii nr. 535/2004 cât şi carenţele acesteia.

    Nu ne propunem însă o analiză in extenso a problemelor de drept ce ţin de actul normativ indicat, prin urmare, vom insista strict asupra criticilor pe care suntem nevoiţi să le ataşăm soluţiilor de practică judiciară indicate ante. Ţinem însă să precizăm faptul că doctrina a rămas pasivă în ceea ce priveşte aprofundarea problemelor de drept în materie, analizele fiind mai degrabă simple puncte de vedere. Ori, în ceea ce ne priveşte, un asemenea act normativ merită o atenţie deosebită tocmai din pricina problemelor ce se pot contura. Simple trimiteri la încălcarea principiului legalităţii le considerăm astfel insuficiente. Mai mult, uneori aceste trimiteri sunt eronate, ignorându-se practic complexitatea subiectului şi ajungându-se la concluzii  superflue.

    Articole relevante din Legea nr. 535/2004

    Art. 37 alin. 1

    Ameninţarea unei persoane sau a unei colectivităţi, prin orice mijloace, cu răspândirea sau folosirea de produse, substanţe, materiale, microorganisme sau toxine de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor ori mediul înconjurător constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani.

    Art. 38

    Alarmarea, fără un motiv întemeiat, a unei persoane sau a publicului, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol ori a organelor de menţinere a ordinii publice, prin corespondenţă, telefon sau orice alte mijloace de transmitere la distanţă cu privire la răspândirea sau folosirea de produse, substanţe, materiale, microorganisme sau toxine de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor ori mediul înconjurător se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 3 ani.

    Starea de fapt

    Până într-un anumit punct situaţiile de fapt coincid in cele două speţe, motiv pentru care alegem să le descriem într-un mod unitar. Astfel, în ambele cazuri inculpaţii/inculpata au/a apelat serviciul 112 alarmând în mod nejustificat organele specializate cu privire la existenţa unor bombe în incinta unor clădiri (în hot. Curţii de Ap. Alba Iulia era vorba de bombe amplasate în incinta Tribunalului Satu Mare şi Parchetului de pe lângă Tribunalul în cauză, iar în hot. Curţii de Ap. Oradea incinta cu pricina era subsolul unei clădiri/acoperişul unui bloc etc.).

    În plus, în cauza aflată pe rolul Curţii de Ap. Oradea, unul dintre inculpaţi (E.A) i-a instigat pe ceilalţi la comiterea faptei de alarmare şi ameninţare prev. de art. 37 alin. 1 şi art. 38 din Legea nr. 535/2004 în schimbul unor sume de bani.

    În drept

    S-a dispus condamnarea celor ce au apelat serviciul 112 pentru săvârşirea faptei de alarmare şi ameninţare (în cauza de pe rolul Curţii de Ap. Alba Iulia s-a avut în vedere doar fapta prev. de art. 38 din Legea 535/2004). Mai mult, instigatorului din cauza aflata pe rolul Curţii de Ap. Oradea i s-a făcut aplicare art. 25 Cod pen (instigare).

    Critica soluţiilor oferite

    În ceea ce ne priveşte, aceste soluţii de condamnare sunt susceptibile de critici din două puncte de vedere:

    1. Aplicarea art. 25 Cod pen. reprezintă o încălcare gravă e regulilor de drept penal general. Pentru a evidenţia această eroare crasă facem trimitere la art. 33 alin. 1 lit. g din Legea nr. 535/2004:

    Sunt asimilate actelor de terorism următoarele fapte: […] orice alte fapte comise cu intenţia de a sprijini, înlesnii, ascunde sau de a determina săvârşirea actelor de terorism.

    Or, acest art., în măsura în care este coroborat cu art. 4 pct. 2

    terorist – persoana care a săvârşit o infracţiune prevăzută de  prezenta lege ori intenţionează să pregătească, să comită, să faciliteze sau să instige la acte de terorism;

    indică o concluzie irefutabilă în baza interpretării (cel puţin gramaticale) a legii: cel care săvârşeşte o infracţiune din Legea nr. 535/2004 ori instigă la un act de terorism este catalogat în baza legii ca fiind un terorist. Ori, din moment ce teroristul reprezintă o parte componentă a noţiunii entitate teroristă – acesta fiind o persoană (vezi art. 4 pct. 1 şi 2), pentru tragerea la răspundere a instigatorului terorist (terorist deoarece a instigat la o infracţiune din legea supusă discuţiei – vezi raţionamentul enunţat ante) este necesară îndeplinirea uneie dintre condiţiile alternative prev. de art. 2:

    Faptele săvârşite de entităţile teroriste sunt sancţionate potrivit prevederilor prezentei legi, dacă îndeplinesc una din următoarele condiţii:

    a) sunt săvârşite, de regulă, cu violenţă şi produc stări de nelinişte, nesiguranţă, teamă, panică sau teroare în rândul populaţiei;

    b) atentează grav asupra factorilor umani specifici şi nespecifici, a factorilor materiali;

    c) urmăresc realizarea unor obiective specifice, de natură politică, prin determinarea autorităţilor statului sau a unei organizaţii internaţionale să dispună, să renunţe sau să influenţeze luarea unor decizii în favoarea entităţii teroriste.

    Astfel, acest raţionament implică două aspecte:

    1.1. Fapta instigatorului nu a fost tipică, deoarece nu a fost îndeplinită o condiţie de tipicitate – cea prev. de art. 2. Nu considerăm necesar să analizăm în detaliu acest aspect din moment ce instanţa l-a omis cu desăvârşire. Astfel, dacă raţionamentul de mai sus este acceptat, eroarea instanţei este probată.

    1.2. Din moment ce instigatorul a determinat terţe persoane la săvârşirea unei infracţiuni prevăzute de prezenta lege, acesta este un terorist. Mai mult, din moment ce toţi agenţii ce au săvârşit infracţiuni prevăzute de prezenta lege sunt terorişti (cf. art. 4 pct. 2), este de la sine înţeles ca actele materiale săvârşite de aceştia sunt fie acte teroriste fie acte asimilate actelor teroriste (art. 33 alin. 1 lit. g, în formularea sa plastică precizează că determinarea la săvârşirea unui act de terorism este asimilată unui act de terorism (!?!?!)). Prin urmare, determinarea prev. de art. 33 alin. 1 lit. g fiind în fapt (şi în drept) o acţiune de instigare, instigatorul nu putea fi tras la răspundere în baza Cod pen. Este evident faptul că, legiuitorul a instituit în baza Legii nr. 535/2004 o incriminare autonomă a instigării, specifică terorismului. Ori, din moment ce legea specială derogă de la cea comună, nu înţelegem aplicarea art. 25 Cod pen. în această speţă.

    2. Argumentele menţionate supra se aplică în mare şi secundei chestiuni. În ceea ce ne priveşte, din moment ce nu s-a pus în discuţie aplicabilitatea art. 2 din lege, orice trimitere la art. 37 alin. 1 ori art. 38 este eronată. Recunoaştem faptul că această eroare se datorează greşitei formulări a textelor de incriminare. Astfel, legiuitorul a omis să facă trimitere la art. 2 în ceea ce priveşte art. 37 şi art. 38 (aşa cum a făcut-o la art. 32 şi art. 34). Mai mult, acesta nu a precizat (aşa cum a făcut-o în privinţa art. 32-34) că faptele incriminare sunt fie acte teroriste fie asimilate actelor teroriste.

    Totuşi, această abordare a legiuitorului nu poate fi invocată drept un argument al interpretării gramaticale. Un act normativ lovit de nereguli în planul logicii, cu diverse carenţe majore în ceea ce priveşte termenii uzitaţi, nu poate duce la o soluţie nefavorabilă strict în baza unei astfel de interpretări sumare. Mai mult, chiar interpretarea gramaticală se poate dovedi în favoarea inculpaţilor, dacă raţionamentul indicat la pct. 1 (vezi supra) este acceptat. Astfel, chiar dacă legiuitorul nu a menţionat expres că art. 37 şi art. 38 necesită să fie coroborat cu art. 2 ori ca acestea conţin acte teroriste ori acte asimilate actelor teroriste (a se observa logica legiuitorului – art. 32 face trimitere la acte teroriste, art. 33 la acte asimilate actelor teroriste iar art. 34 din nou… acte teroriste [sic!]), din moment ce acesta a indicat (art. 4 pct. 2) că terorist este “persoana care a săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege”, necesitatea îndeplinirii uneia dintre condiţiile prev. de art. 2 este necesară.

    Ignorând acest aspect, am ajunge să sancţionăm o faptă prevăzută de Legea privind combaterea terorismului, deşi aceasta nu are nimic în comun cu terorismul. Fără a insista pe faptul că este hilar ca un copil de 14 ani “să-şi treacă în CV” o infracţiune prevăzută de Legea nr. 535/2004 doar pentru simplul fapt că a apelat în glumă serviciul 112 şi a folosit noţiunea de bombă (spre exemplu), considerăm cu atât mai evident că fapta de ameninţare cu utilizarea unor mijloace ce pot afecta obiectul juridic supus discuţiei se încadrează la noţiunea de acte teroriste. O analiză atentă a art. 37 ne face să concluzionăm că alin. 1 ar viza condiţia de la art. 2 lit. a (produc stări de nelinişte, nesiguranţă, teamă, panică sau teroare în rândul populaţiei) iar alin. 3 coroborat cu alin. 2 ar avea în vederea condiţia prevăzută de art. 2 lit. b (urmăresc realizarea unor obiective specifice…).

    În concluzie, deşi legiuitorul nu a făcut trimitere expresă la art. 2, aceasta este una intrinsecă art. 37 şi art. 38. Orice altă interpretare nu face decât să destabilizeze şi mai mult structura actului normativ, până şi elementele clare (e.g. teroristul este cel care săvârşeşte orice infracţiune prevăzută de lege, motiv pentru care trebuie să se aplice o condiţie de la art. 2) ar fi puse sub semnul întrebării. Or dacă aşa stau lucrurile… mai are oare sens să invocăm de lege ferenda abrogarea acestui act normativ?

    Drept observaţie, în ceea ce ne priveşte, alegerea legiuitorului român este una nefericită. Această alegere nefericită însă, este regăsită în majoritatea sistemelor de drept, ba chiar la nivelul instrumentelor internaţionale ori regionale (ce au fost transpuse în dreptul intern în mod fidel). Cu toate acestea, vedem abordarea germană (de a considera terorismului ca o altă dimensiune a unor infracţiuni de drept comun, fără a se realiza o serie de incriminări autonome cu totul discutabile) ca fiind singura susceptibilă în momentul de faţă să corespundă regulilor generale de drept. Aceasta însă, este o cu totul altă discuţie (de o complexitate deosebită), motiv pentru care nu vom continua în dezvoltarea acesteia.

    The following two tabs change content below.
    Avocat colaborator la SCPA Sergiu Bogdan & Asociaţii - Baroul Cluj
    tel. 0748.149.840
    Articole relevante publicate:
    1. Problematica violenţei exercitate într-un joc sportiv. Posibilitatea imputării faptei prevăzute de norma penală - Caiete de drept penal, nr. 2/2010
    2. Sancţionarea accesului neautorizat la o reţea wireless şi utilizarea fără drept a serviciului de Internet. Analiză de lege lata, lege ferenda, cu trimitere la elemente de drept comparat - Caiete de drept penal, nr. 2/2011
    3. Problematica violenţei exercitate într-un joc sportiv (II). Răspunderea penală a participanţilor la jocul sportiv - Caiete de drept penal, nr. 3/2011
    4. Unele consideraţii cu privire la infracţiunile prevăzute de art. 5 lit. b) şi e) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, Pandectele Române, nr. 9/2012
    5. Unele aspecte în legătură cu infracţiunile informatice din perspectiva legislaţiei în vigoare, precum şi a noului Cod penal, Dreptul, nr. 10/2012
    6. Dematerializarea obiectului material al infracţiunii în contextul evoluţiei tehnologice şi consecinţele acesteia, Dreptul, nr. 9/2013

    Materiale conexe:

    Adaugaţi un comentariu

    Mailul Dvs. NU va fi făcut public. Completaţi câmpurile obligatorii *

    *
    *