Tribunalul Bucureşti. Tentativă la falsificarea de instrumente de plată electronică. Montarea de dispozitive destinate citirii informaţiilor de identificare ale cardurilor bancare

Sursa: Anamaria Trancă, Infracţiuni informatice. Practică judiciară, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2011, p. 29-30.

Trib. Bucureşti, s. I pen., înch. nr. 29955 din 20 iunie 2010, definitivă prin înch. nr. 265 din 25 iunie 2010 a C.A. Bucureşti, s. I pen., nepublicată.

Fapta de a instala dispozitive de copiere a cardurilor la mai multe ATM-uri, cu scopul de a copia date de identificare ale cardurilor bancare folosite de diverse persoane fizice, date ce urmau a fi inscripţionate pe carduri blank, întruneşte şi elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la infracţiunea de falsificare a instrumentelor de plată electronică, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002.

Un astfel de act are valenţa unui act de executare a laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, întrucât relevă, în mod evident şi univoc, intenţia de falsificare de instrumente de plată electronică.

În drept, inculpatul fusese cercetat pentru deţinere de instrumente de plată electronică falsificate (în vederea punerii în circulaţie), tentativă de falsificare a instrumentelor de plată electronică şi deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică – fapte prevăzute de Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic.

În fapt, s-a reţinut că inculpatul – împreună cu alte persoane – a montat în cursul lunii iunie 2010 dispozitive de copiere a cardurilor bancare la mai multe ATM-uri aparţinând B.R.D. Acesta a fost prins în flagrant, având asupra sa un skimmer ce tocmai fusese demontat cât şi alte obiecte cu relevanţă probatorie – susceptibile să indice faptul că inculpatul urmărea citirea şi înregistrarea datelor conţinute pe cardurile bancare aparţinând victimelor.

Discuţia ce o considerăm ca fiind necesară are în vedere strict încadrarea faptei de montare a skimmer-ului în gura bancomatului ca fiind o tentativă la infracţiunea de falsificare a instrumentelor de plată electronică – art. 24 alin. 4 raportat la art. 24 alin. 1 din Legea nr. 365/2002.

Se pune aşadar problema dacă simpla montare a unui skimmer în gura bancomatului reprezintă un act de executare susceptibil să atragă încadrarea faptei la infracţiunea de tentativă de falsificare a unui instrument de plată electronică, ori dacă acest comportament reprezintă doar un act de pregătire.

Un posibil argument în favoarea tezei potrivit căreia ne aflăm în prezenţa unui act de executare ar fi acela că, montarea skimmer-ului în fanta bancomatului este necesară în vederea copierii datelor ce urmează a fi ulterior inscripţionate pe un card blank – rezultând astfel cardul clonat (falsificat). Astfel, chiar dacă actul în sine nu se înscrie în sfera acţiunii prevăzute de norma de incriminare – art. 24 alin. 1 făcând trimitere doar la acţiunea de falsificare – nu se poate aprecia doar în baza acestui considerent că ne aflăm în prezenţa unui simplu act de pregătire. Aceasta deoarece, aşa cum bine s-a subliniat în doctrină (F. Streteanu, Tratat de drept penal. Partea generală, vol. I, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 613 şi nota de subsol nr. 3), există acte de executare ce necesită privite ca o tentativă deşi nu se pliază în mod perfect peste acţiunea cerută de norma de incriminare. Exemplul cel mai potrivit este cel al furtului, unde acţiunea avută în vedere de norma de incriminare este cea de luare şi unde se acceptă faptul că pătrunderea în încăpere ori deschiderea seifului este susceptibilă să atragă încadrarea faptei ca fiind o tentativă (ibidem).

Pe de altă parte, nu putem accepta opinia conform căreia acest comportament este unul univoc. S-a susţinut în acest sens faptul că actul supus discuţiei este unul de executare din moment ce relevă în mod evident şi univoc intenţia de falsificare a cardului bancar. Fără a respinge anumite ipoteze în care această intenţie ar putea fi evidenţiată prin prisma probatoriului administrat, considerăm că un asemenea răspuns nu poate fi oferit în baza unei analize in abstracto. Susţinem acest punct de vedere din simplul motiv că, agentul ar putea urmări nu falsificarea instrumentului de plată electronică, ci doar copierea datelor în vederea folosirii lor ulterioare în lipsa unei transcrieri pe un card blank (de exemplu, pentru efectuarea unor plăţi online).

De asemenea, necesită observat faptul că actul relevant în contextul consumării infracţiunii prevăzute de art. 24 alin. 1 este acela de transcriere (copiere) a datelor pe un card blank. Această fază, chiar dacă se poate afla într-un raport cu copierea datelor de pe cardul original în memoria skimmer-ului, nu implică în mod necesar singura posibilitate de comitere a infracţiunii. Am putea discuta în acest sens şi despre o falsificare prin transcrierea unor date obţinute în urma unei fraude informatice. Mai mult decât atât, suntem de părere că simpla poziţionare a skimmer-ului în fanta bancomatului nu reprezintă un act îndreptat în mod nemijlocit spre consumarea infracţiunii. Pentru aceasta este nevoie de un alt act esenţial – copierea datelor în memoria skimmer-ului – urmat de clonarea propriu-zisă a cardului.

În baza tuturor acestor considerente, considerăm că teza actelor preparatorii nu este una lipsită de plauzibilitate.

Cuvinte cheie: act pregatitor, acte preparatorii, Anca Tranca, atm, avocat drept penal, bancomat, carding, clonare carduri, criminalitate informatica, cybercrime, duplicare carduri, Falsificarea instrumentelor de plata electronica, George Zlati, infractiuni informatice, Legea 365/2002, Legea nr. 365/2002, skimmer, skimming, tentativa

Materiale conexe: