Efectele stării de ebrietate asupra legitimei apărări putative

În doctrina autohtonă (Florin Streteanu, Tratat de drept penal. Partea generală, vol. I, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 579-581) s-a pus în vedere – chiar dacă succint – faptul că putem discuta despre lipsa unei răspunderi penale şi atunci când cel care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală s-a aflat într-o eroare cu privire la una dintre cauzele justificative. Astfel, prin trimitere la discuţia dată, dacă agentul crede în mod eronat că acţiunea unui terţ reprezintă un atac în curs de desfăşurare, acesta va putea riposta invocând în sprijinul său cauza justificativă a legitimei apărări.

Această problematică a legitimei apărări putative ridică totuşi o serie de întrebări. De exemplu, se pune problema dacă întotdeauna vom discuta despre o eroare de fapt ori există şi ipoteze în care riposta agentului are la bază o eroare de drept. Această chestiune nu este lipsită de importanţă, deoarece de lege lata, cea din urmă eroare nu va putea fi invocată cu succes. O altă chestiune se referă la efectele pe care le poate produce o legitimă apărare putativă (Florin Streteanu, op. cit., p. 580). Astfel, legitima apărare putativă se va resfrânge asupra intenţiei ca şi element al tipicităţii ori asupra vinovăţiei ca trăsătură generală a infracţiunii? Fără a analiza această chestiune, ne rezumăm doar la a afirma că, în ceea ce ne priveşte, putativitatea se va resfrânge asupra vinovăţiei ca element general al infracţiunii şi nu asupra elementului mens rea din cadrul tipicităţii. În cele din urmă, ne este greu să acceptăm că o persoană care acţionează în legitimă apărare poate acţiona altfel decât cu intenţia de a comite o faptă prevăzută de legea penală.

Din nou, distincţia nu este lipsită de importanţă, deoarece constatarea lipsei tipicităţii produce efecte mult mai largi decât constatarea lipsei vinovăţiei ca element general al infracţiunii. De asemenea, stabilirea naturii legitimei apărări putative nu este uşor de realizat, din moment ce este evident că discutăm despre o instituţie cu un conţinut mixt – pe de o parte avem elementul legitimei apărări (o cauză justificativă ce afectează antijuridicitatea faptei), iar pe de altă parte ne referim la eroare (cauză de neimputabilitate ce afectează vinovăţia).

Dincolo de aceste aspecte – ce ar necesita din punctul nostru de vedere o analiză aprofundată -, în doctrina anglo-saxonă (Gavin Dingwall, Intoxicated Mistakes about the Need for Self-Defence, The Modern Law Review, vol. 71, nr. 1, 2007, p. 127 şi urm.) s-a discutat o altă chestiune aflată în relaţie directă cu problematica legitimei apărări putative, chestiune ce a scăpat atenţiei literaturii de specialitate autohtone. Ne referim în acest context la efectele pe care le poate produce starea de ebritate asupra legitimei apărări putative. Întrebarea care se pune este următoarea – va putea starea de ebrietate să ofere contur unei legitime apărări putative?

În jurisprudenţa engleză, această problemă a fost tranşată în sensul că atacatorul nu poate invoca în apărarea sa legitima apărare atunci când acesta a crezut în mod eronat că victima urmează să iniţieze un atac, iar această eroare a fost cauzată de o intoxicare voluntară cu alcool. Practic, soluţiile jurisprudenţiale recente (R. c. Hatton [2005]; R. c. O’Connor [2005]) nu au făcut decât să urmeze precedentul creat de hotărârea dată în cauza R. c. O’Grady [1987] – a se vedea Gavin Dingwall, op. cit., p. 127-128.

În primul rând, ar fi interesant de analizat dacă are vreo relevanţă faptul că intoxicarea cu alcool este una voluntară ori involuntară. Jurisprudenţa la care se face trimitere a vizat cazuri de intoxicare voluntară cu alcool. Prezintă însă această distincţie vreo importanţă? La prima vedere, răspunsul ar părea a fi unul pozitiv. Astfel, s-ar putea conchide că aşa cum în cazul unei actio libera in causa (a se vedea în acest sens Florin Streteanu, op. cit., p. 560-565) agentul răspunde pentru acţiunea sa, la fel se va întâmpla şi în contextul invocării legitimei apărări. O asemenea analogie ar nuanţa şi mai mult această analiză, întrucât putem discuta despre actio libera in causa doar atunci când intoxicarea cu alcool voluntară a creat o stare de beţie completă. Prin urmare, s-ar pune problema dacă doar beţia voluntară completă face inaplicabilă legitima apărare putativă. În jurisprudenţa citată, nu s-a avut însă în vedere o asemenea formă de intoxicare.

În al doilea rând, ar necesita văzut în ce măsură o inaplicabilitate de plano a legitimei apărări putative în contextul în care agentul era intoxicat cu alcool se concilează cu elementul subiectiv din structura cauzelor justificative. În cele din urmă, dacă ceea ce este esenţial în contextul legitimei apărări putative este ca agentul să creadă că este atacat chiar dacă din punct de vedere obiectiv nu este aşa, de ce ar deveni legitima apărare putativă inaplicabilă atunci când agentul ar fi intoxicat cu alcool  (în acest sens şi Gavin Dingwall, op. cit., p. 132)?

Cuvinte cheie: actio libera in causa, antijuridicitate, betia completa, betia voluntara, cauze justificative, eroarea de drept, eroarea de fapt, Florin Streteanu, intentie, legitima aparare putativa, mens rea, starea de ebrietate, tipicitate, vinovatie

Materiale conexe: