Tribunalul Cluj. Recuperarea cheltuielilor efectuate de persoana împotriva căreia s-a făcut plângerea într-o cauză penală finalizată cu o soluţie de neurmărire – Penalmente relevant - analize de drept penal

  • Abonează-te


  • Tribunalul Cluj. Recuperarea cheltuielilor efectuate de persoana împotriva căreia s-a făcut plângerea într-o cauză penală finalizată cu o soluţie de neurmărire


    Deşi prezenta soluţie priveşte o hotărâre dată în materie civilă, considerăm necesară prezentarea ei având în vedere că aceasta este în strânsă legătură cu o discuţie relevantă în materie penală.

    Având ca premisă un proces penal încheiat printr-o soluţie de neurmărire (folosim acest termen având în vedere că situaţia din speţă priveşte incidenţa vechiului Cod de procedură penală unde soluţiile de finalizare a procesului penal în faza de urmărire penală difereau faţă de actualul Cod de procedură), o problemă pe care justiţiabilii o au destul de des este aceea de recuperare a cheltuielilor pe care aceştia le-au făcut cu asistarea şi/sau reprezentarea lor de către un avocat în actele desfăşurate de organele de urmărire înainte de a se ajunge la o soluţie favorabilă precum cea indicată mai sus.

    Astfel, e important de lămurit cum şi de la cine se recuperează aceste cheltuieli când presupusul făptuitor al unei fapte care face obiectul unei plângeri penale primeşte una dintre soluţiile reţinute de art. 16 alin. 1 lit. a)-c) NCPP (pentru a ne încadra în condiţiile speţei prezentate, avem în vedere şi soluţiile din art. 10 alin. 1 lit. a), b), c) sau d) din CPP anterior).

    De asemenea, premisa este aceea a existenţei unei plângeri penale din partea persoanei care se consideră parte vătămată şi nu o sesizare din oficiu. Chiar dacă considerăm că şi în situaţia în care Statul, prin agenţii săi (organele de urmărire penală), este responsabil de determinarea unor cheltuieli în sarcina unei persoane cercetate, care ulterior primeşte o soluţie de neurmărire, persoana are dreptul la recuperearea acestora de la Stat, o astfel de discuţie trebuie analizată prin prisma unei alte jurisprudenţe care nu face obiectul prezentului articol.

    Tribunalul Cluj, prin admiterea recursului din speţa a cărei decizie din recurs o aveţi anexată (aici) prezentului articol, a arătat, prin achiesarea în parte la detalierea motivelor de recurs ale recurentului, că nu interesează buna sau reaua-credinţă a celui care a făcut sesizarea, atâta timp cât aceasta a fost ulterior dovedită ca neîntemeiată, având în vedere că soluţia de neîncepere a fost dată pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. d) CPP anterior (fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii): „Şi reclamantul din procesul civil îşi exercită un drept când introduce cererea de chemare în judecată, dar dacă acesta pierde procesul este obligat la cheltuieli de judecată. Aceasta fără a interesa dacă a fost de rea credinţă sau de bună credinţă (s.n.), tocmai pentru motivul ca aceasta nu constituie o condiţie indispensabilă de existenţă a răspunderii civile (s.n.). Or, obligarea la plata cheltuielilor de judecată este o reflectare a răspunderii delictuale în materie penală.”

    S-a arătat de către instanţa de recurs şi faptul că nu poate fi admis argumentul instanţei de fond conform căruia pârâţii ar fi avut obligaţia sesizării organelor de urmărire penală, motiv pentru care aceştia nu pot fi sancţionaţi pentru îndeplinirea unei obligaţii. Astfel a arătat Tribunalul Cluj că: „Obligaţia sesizării organelor de urmărire penală cu privire la săvârşirea unor fapte penale, există numai în privinţa infracţiunilor prev. de art. 262 Cod penal, iar fapta reclamată de pârâţi – nerespectarea hotărârii judecătoreşti prev. de art. 271 Cod penal, nu se află printre acestea. (…) Chiar dacă obligarea sesizării organelor de urmărire penală în legătură cu săvârşirea unei infracţiuni ar fi o obligaţie pentru cetăţeni în cazul tuturor infracţiunilor, îndeplinirea defectuoasă a acestei obligaţii nu îl scuteşte de răspundere pe autorul unei sesizări nefondate, sesizare care a cauzat prejudicii pentru presupusul făptuitor.

    În acelaşi sens, Tribunalul a arătat că din punct de vedere al textelor legale aplicabile situaţia este foarte clară: „Potrivit art. 193 alin final Cod pr.pen. (anterior – s.n.), în cazul încetării sau scoaterii de sub urmărire penală, chestiunea cheltuielilor de judecată ocazionate (…) se soluţionează potrivit legii civile. Potrivit dreptului civil, răspunderea pentru fapta civilă delictuală este angajată potrivit disp. art. 998, 999 Cod civil (anterior, aplicabil speţei – s.n.), iar răspunderea intervine nu doar în cazul faptelor săvârşite cu intenţie, ci şi a celor săvârşite din culpă, răspunderea fiind angajată şi pentru cea mai uşoară culpă (s.n.).”

    Considerăm hotărârea Tribunalului Cluj relevantă şi pentru un principiu care ar trebui să guverneze relaţiile socio-juridice din România: oricine formulează o acuzaţie penală care se dovedeşte neîntemeiată trebuie să repare prejudiciul material (şi/sau moral) în cazul în care a cauzat unul.

    The following two tabs change content below.
    Partener la SCPA Sergiu Bogdan & Asociaţii - Baroul Cluj
    tel. 0742-833.784

    1. Frauda informatică (art. 49, Legea nr. 161/2003). Neacordarea daunelor materiale de instanţa de fond. Daune morale acordate în cazul unei infracţiuni contra patrimoniului. Aprecierea existenţei unei culpe comune în cazul prejudiciului moral (C.A. Cluj, s.pen., dec. nr. 877/R/2010)", Caiete de Drept Penal, nr. 2/2012
    2. Ucidere din culpă. Culpa exclusivă a inculpatului. Raport de cauzalitate. Criterii de stabilire a cuantumului daunelor morale. Posibilitatea reaprecierii cuantumului în recurs (C.A.Cluj, s.pen., dec. nr. 767/R/2008)", Caiete de Drept Penal, nr. 1/2009
    3. Unele aspecte privind protecţia penală a dreptului la mediu sănătos", Caiete de Drept Penal, nr. 1/2008
    4. Noi discuţii privind faptele sancţionate ca infracţiuni de Legea nr. 107/2006", Caiete de Drept Penal, nr. 3/2006
    5. Aspecte controversate privind infracţiunile prevăzute de OUG nr. 31/2002", Caiete de Drept Penal, nr. 1/2005
    6. Poluarea psihică a fiinţei umane", Studia UBB, nr. 1/2005

    Materiale conexe:

    4 Comentarii

    1. mora ioa gabriel

      textul de la art.276 alin.6 C.pr.pen. face vorbire de instanta de judecata nu de procuror.
      in art.275 C.pr.pen. se face distinctie intre urmarirea penala si faza de judecata dar in art. 276 o astfel de distinctie nu exista

      Posted 01/21/2015 at 12:43 | Permalink | Reply
    2. Comentariul dvs. este succint şi nu îmi dau seama dacă e o critică la hotărârea instanţei sau aţi făcut o precizare de ce procurorul nu poate acorda cheltuieli părţilor în cazul unor soluţii de NUP.

      Esenţa discuţiei cu referire la jurisprudenţa prezentată ţine de faptul că şi cheltuielile efectuate de o parte în procesul penal pot fi recuperate pe cale civilă şi e firesc să fie aşa, deşi instanţa de fond a dat iniţial o soluţie inechitabilă, arătând că doar cei care depun o plângere cu rea credinţă ar fi susceptibili să fie obligaţi la plata daunelor materiale cauzate (în speţă, cheltuielile cu avocatul în procedurile desfăşurate faţă de reclamant).

      Posted 01/21/2015 at 14:25 | Permalink | Reply
    3. olteanu

      “Chiar dacă considerăm că şi în situaţia în care Statul, prin agenţii săi (organele de urmărire penală), este responsabil de determinarea unor cheltuieli în sarcina unei persoane cercetate, care ulterior primeşte o soluţie de neurmărire, persoana are dreptul la recuperearea acestora de la Stat, o astfel de discuţie trebuie analizată prin prisma unei alte jurisprudenţe care nu face obiectul prezentului articol”.
      Aveti cunostinta de existenţa unei practici judiciare sau macar de analize teoretice pe marginea discutiei redate de dvs. in alineatul precedent?
      Va multumesc anticipat pentru raspuns.

      Posted 01/05/2018 at 15:27 | Permalink | Reply
      • Jurisprudenţa în materie cu privire la restituirea cheltuielilor judiciare în materie penală de către Stat ca urmare a unei soluţii de achitare e destul de „minimalistă”. Deseori, în soluţiile de respingere a unei astfel de cereri promovată pe cale separată se motivează că e obligaţia Statului de a ancheta fapte penale şi prin urmare nu poate fi reţinută vreo culpă în această activitate, deci nici nu poate statul restitui cheltuielile de judecată. Consider jurisprudenţa în acest sens greşită. Pentru puţina jurisprudenţă în sens contrar, a se vedea: http://portal.just.ro/35/Lists/Jurisprudenta/DispForm.aspx?ID=1038&ContentTypeId=0x010017854362C029DA4EB7A0C1650A0C0651

        Posted 01/05/2018 at 16:02 | Permalink

    Adaugaţi un comentariu

    Mailul Dvs. NU va fi făcut public. Completaţi câmpurile obligatorii *

    *
    *