Infracţiuni contra persoanei. Consecinţe absurde (I) – Penalmente relevant - analize de drept penal

  • Abonează-te


  • Infracţiuni contra persoanei. Consecinţe absurde (I)


    A. Despre regimul sancţionator

    1. Uciderea la cererea victimei (art. 190) vs. Determinarea şi înlesnirea sinuciderii (art. 191)

    Dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 190 NCP iar victima cere în mod repetat să fie ucisă, dar cu toate acestea autorul refuză, acceptând însă să înlesnească sinuciderea acesteia, pentru ce va răspunde autorul? Răspunsul ar trebui să fie unul evident şi anume pentru infracţiunea de determinare şi înlesnire a sinuciderii (art. 191). Atâta vreme cât actul de executare aparţine în exclusivitate victimei, autorul participând doar la înlesnirea sinuciderii acesteia, este exclusă reţinerea unui omor ori a unei ucideri la cererea victimei.

    Problema este aceea că regimul sancţionator al infracţiunii prevăzute de art. 191 NCP este mai aspru decât cel de la uciderea la cererea victimei – de la 1 la 5 ani (art. 190) vs. de la 3 la 7 ani pentru forma de bază (art. 191). Dacă victima este un minor ajungem să discutăm chiar despre limite de pedeapsă exagerate în raportat cu infracţiunea de ucidere la cererea victimei şi anume un minim special de 5 ani (identic cu maximul special prevăzut la art. 190) şi un maxim special de 10 ani (dublul maximului special prevăzut la art. 190).

    În context, nu putem să nu ne punem întrebarea de ce art. 191 NCP nu are o atenunată care să vizeze exact această situaţie.

    2. Determinarea şi înlesnirea sinuciderii în formă agravată (art. 191 alin. 3) vs. Omorul calificat asupra a două sau mai multe persoane împreună

    Dincolo de faptul că această formă agravată are aceleaşi limite de pedeapsă precum omorul în formă simplă (închisoare de la 10 la 20 de ani), iar elementele constitutive pun în discuţie raportul dintre această infracţiune şi infracţiunea de omor (cum se face oare distincţia fără a încălca principiul legalităţii?), ceea ce este îngrijorător este lipsa unei unităţi legale similare celei prevăzute la art. 189 lit. f) NCP. Astfel, dacă agentul ucide 3 persoane în aceeaşi unitate de împrejurare se poate aplica o pedeapsă cu închisoarea în cuantum de 15 ani (minimul special prevăzut de art. 189). În schimb, dacă autorul determină 3 persoane să se sinucidă, iar acestea se sinucid, cuantumul pedepsei va fi de 10 ani (minimul special ce ar putea fi aplicat pentru una din infracţiuni) + 1/3 din 20 de ani (10+10 ani), pedeapsă rezultantă ce depăşeşte pedeapsa de 15 ani ce ar putea fi aplicată în cazul reţinerii art. 189 lit. f) NCP. Cu cât numărul victimelor creşte, cu atât diferenţa de tratament sancţionator devine mai evidentă.

    Credem însă că soluţia nu este aceea de a crea şi mai multe unităţi legale, ci mai degrabă de a renunţa la unităţile legale deja existente, coroborat cu modificarea regimului sancţionator aferent concursului ideal.

    3. Vătămarea noului-născut săvârşită de către mamă (art. 200 alin. 2)

    Înţelegem faptul că legiuitorul a preferat să nu sancţioneze propriu-zis tentativa la infracţiunea prevăzută de art. 200 NCP. Prin urmare, dacă mama nu reuşeşte să îşi ucidă copilul în condiţiile prevăzute de art. 200 alin. 2, aceasta va răspunde doar prin raportare la art. 200 alin. (2) NCP. Se observă totuşi că art. 200 alin. (2) NCP face trimitere la rezultatele de la art. 193-195 NCP, dar cu toate acestea, spre deosebire de art. 193 NCP, nu se poate aplica pedeapsa cu amenda. Asta dincolo de faptul că maximul special (2 ani) prevăzut de art. 193 alin. (1) NCP este mai mic decât cel prevăzut la art. 200 alin. 2 NCP şi anume 3 ani.

    Cu alte cuvinte, dacă mama reuşeşte să îşi ucidă copilul tulburată fiind de procesul naşterii, tratamentul sancţionator este unul atenuat în raport cu infracţiunea de omor. Lucru de atfel firesc având în vedere raţiunea ce stă la baza art. 200 NCP. În schimb, dacă mama doar îşi agresează copilul, tulburată fiind de acelaşi proces al naşterii, tratamentul sancţionator stabilit de legiuitor devine problematic. Aceasta deoarece, mama tulburată de procesul naşterii ajunge să răspundă mai drastic decât dacă nu ar fi fost tulburată, în ipoteza în care se produce rezultatul de la art. 193-195 NCP. Este printre puţinele situaţii în care o circumstanţă atenuantă transpusă într-un text de incriminare autonom ajunge să producă consecinţe contradictorii raţiunii ce a stat la baza incriminării.

    B. Despre lacune, necorelări şi alte mari semne de întrebare

    1. Omorul comis asupra a două sau mai multe persoane (art. 189 alin. 1 lit. f)

    Dacă există două victime şi ambele decedează se va reţine o singură infracţiune de omor calificat, în măsura în care autorul a acţionat în aceeaşi unitate de împrejurare. Dacă supravieţuiesc ambele victime concluzia este aceeaşi cu menţiunea că, de această dată, omorul calificat urmează să fie în formă tentată. În schimb, dacă o victimă decedează, iar o alta supravieţuieşte, sau dacă o victimă decedează şi mai multe victime supravieţuiesc se pune problema reţinerii unui concurs de infracţiuni raportat la numărul de subiecţi pasivi.

    Cu alte cuvinte, acolo unde decedează cel puţin două persoane nu există dubii că ar trebui să se reţine un singur omor calificat, eventualele tentative urmând a fi absorbite în această unitate legală. În schimb, dacă decedează o singură persoană iar una sau mai multe victime supravieţuiesc, vom aveam un concurs de infracţiuni cu spor obligatoriu.

    Este absurd în a sancţiona mai drastic autorul în situaţia în care decedează o singură victimă, celelalte supravieţuind, spre deosebire de situaţia în care decedează cel puţin două dintre victime.

    2. Vătămarea corporală care a pus în primejdie viaţa persoanei (art. 194 alin. 1 lit. e) vs. Lipsirea de libertate care a pus în primejdie viaţa persoanei (art. 205 alin. 3 lit. c)

    Suntem de părere că infracţiunea de lipsire de libertate este criticabilă inclusiv prin prisma faptului că, spre deosebire de art. 189 alin. (2) CP anterior, nu mai există o circumstanţă de calificare privitoare la provocarea de suferinţe ce ar fi permis o absorbţie legală a infracţiunii de loviri sau alte violenţe. Având în vedere sfera largă de aplicabilitate a art. 193 NCP, este evident că regula în materia lipsirii de libertate este exercitarea unei loviri sau unei alte violenţe asupra victimei (de exemplu, împinsul victimei, trasul de haine, bruscarea, strângerea mâinii etc.). Or, în lipsa unei astfel de circumstanţe de calificare, lipsirea de libertate ar trebui reţinută în concurs cu infracţiunea prevăzute de art. 193 NCP de fiecare dată se exercită o agresiune asupra victimei în vedere lipsirii de libertate a acesteia ori pentru menţinerea acesteia în starea respectivă.

    O problemă mult mai spinoasă din punct de vedere juridic este generată de circumstanţa de calificare referitoare la punerea în pericol a vieţii victimei ca urmare a lipsirii de libertate (art. 205 alin. 3 lit. c), existând în acest caz un concurs de calificări cu vătămarea corporală care a pus în pericol viaţa victimei (art. 194 alin. 1 lit. e). În măsura în care pe lângă această punere în pericol a vieţii victimei există şi o altă consecinţă de la art. 194 alin. (1) NCP (de exemplu, o infirmitate) analiza juridică se complică semnificativ şi în mod inutil. Deşi s-ar putea argumenta că într-o asemenea situaţie se va reţine art. 194 alin. (1) lit. a) şi e) NCP în concurs cu art. 205 fără trimitere la alin. (3) lit. c), punerea în primejdie a vieţii victimei fiind sancţionată prin intermediul infracţiunii de vătămare corporală, devine evident că alegerea făcută de legiuitor a fost una neinspirată.

    3. Uciderea sau vătămarea noului născut săvârşită de către mamă (art. 200) vs. Omorul comis de un terţ

    Starea de tulburare este o circumstanţă personală subiectivă. Doar mama este în măsură să fie tulburată de procesul naşterii. Tocmai de aceea coautoratul la această infracţiune nu poate fi reţinut, indiferent de alte circumstanţe. Prin urmare, doar mama poate răspunde pentru această infracţiune, indiferent că va răspunde în calitate de autor, complice ori instigator. În măsura în care un terţ participă cu acte de executare ori este complice sau instigator, acesta va răspunde pentru infracţiunea de omor în măsura în care a existat în ceea ce îl priveşte pe acesta un animus necandi.

    Ce se întamplă însă dacă mama, tulburată fiind de procesul naşterii, nu reuşeşte să-şi ucidă copilul dar în acest proces execuţional este ajutată de un terţ? Terţul va răspunde pentru tentativă de omor. Iar mama? Mama va răspunde cel mult raportat la art. 200 alin. (2) NCP, unde limitele de pedeapsă sunt situate între o lună şi 3 ani. Asta în caz că noul născut a fost supus cel puţin unor suferinţe. Iar dacă nu există aceste suferinţe? Un exemplu în acest sens ar putea să fie ipoteza în care mama administrează o substanţă care, datorită unor substanţe administrate anterior de către medic, nu produce niciun efect vătămător. Un exemplu şi mai elocvent este cel în care mama trage cu arma în direcţia copilului dar nu îl nimereşte. În toate aceste situaţii mama nu va răspunde din punct de vedere penal. În schimb, dacă un terţ a participat cu acte de executare, instigare ori complicitate, va răspunde pentru tentativă de omor, chiar dacă noul-născut nu a suferit nicio vătămare.

    4. Vătămarea fătului (art. 202)

    Această infracţiune este criticabilă din foarte multe puncte de vedere. Introducerea acestei infracţiuni în noul Cod penal este un exemplu foarte bun pentru a arăta că nu este recomandat să creezi texte de incriminare care să vizeze ipoteze particulare. O asemenea abordare prezintă un risc evident – este foarte uşor pentru legiuitor să omită anumite ipoteze.

    De exemplu, raportat la elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 202 NCP ne punem întrebarea la ce alineat se încadrează conduita agentului din timpul sarcinii dar care produce rezultatul în timpul naşterii? Aceasta deoarece doar alin. 3 al art. 202 NCP se raportează la conduita agentului din timpul sarcinii, doar că în acest caz rezultatul vizează un copil. Or, noţiunea de copil nu poate sugera decât că acesta este o persoană, ceea ce implică necesitatea finalizării procesului naşterii.

    The following two tabs change content below.
    Avocat, Baroul Cluj Avocat specializat în drept penal, îndeosebi infracţiuni de criminalitate organizată precum cele informatice. tel. 0748.149.840 / Email: contact@zlati.legal / george.zlati@protonmail.com Cărţi publicate: Codul de procedură penală comentat, ediţia 3, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2020 (coautor, coordonator Mihail Udroiu) Noul Cod penal. Partea specială, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014 (în colaborare cu Sergiu Bogdan şi Doris Alina Şerban) Articole relevante (selecţie): 1. Sancţionarea accesului neautorizat la o reţea wireless şi utilizarea fără drept a serviciului de Internet. Analiză de lege lata, lege ferenda, cu trimitere la elemente de drept comparat - Caiete de drept penal, nr. 2/2011 2. Problematica violenţei exercitate într-un joc sportiv (II). Răspunderea penală a participanţilor la jocul sportiv - Caiete de drept penal, nr. 3/2011 3. Unele consideraţii cu privire la infracţiunile prevăzute de art. 5 lit. b) şi e) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, Pandectele Române, nr. 9/2012 4. Unele aspecte în legătură cu infracţiunile informatice din perspectiva legislaţiei în vigoare, precum şi a noului Cod penal, Dreptul, nr. 10/2012 5. Dematerializarea obiectului material al infracţiunii în contextul evoluţiei tehnologice şi consecinţele acesteia, Dreptul, nr. 9/2013 6. Percheziţia sistemelor informatice şi a mijloacelor de stocare a datelor informatice (I), Caiete de drept penal, nr. 3/2014; 7. Percheziţia sistemelor informatice şi a mijloacelor de stocare a datelor informatice (II), Caiete de drept penal, nr. 4/2014; 8. Legitima apărare şi starea de necesitate în domeniul criminalităţii informatice (I), Dreptul, nr. 4/2015; 9. Legitima apărare şi starea de necesitate în domeniul criminalităţii informatice (II), Dreptul, nr. 5/2015. 10. Privilegiul contra autoincriminării şi criptografia, Penalmente Relevant, nr. 1/2016 11. Frauda informatică. Aspecte controversate, Caiete de Drept penal, nr. 4/2018

    Materiale conexe:

    Adaugaţi un comentariu

    Mailul Dvs. NU va fi făcut public. Completaţi câmpurile obligatorii *

    *
    *