Unele aspecte posibil controversate în legătură cu privilegiul contra autoincriminării (dreptul la tăcere). Partea I 0
Sursa: Claus Roxin, Involuntary self-incrimination and the right to privacy in criminal proceedings, Israel Law Review, vol. 74, 1997, p. 74 şi urm. Considerăm necesar să facem trimitere la câteva observaţii avute în vedere de Claus Roxin – unul dintre cei mai apreciaţi doctrinari germani în domeniul ştiinţelor juridice – în momentul în care a analizat unele aspecte referitoare la privilegiul contra autoincriminării şi d[...] << CITESTE TOT >>
Categoria: Scurte consideraţii
Cuvinte cheie: admisibilitatea probelor, Claus Roxin, dreptul de a nu da declaratii, dreptul german, dreptul la intimitate, dreptul la tacere, dreptul la viata privata, inadmisibilitatea probelor, privilegiul contra autoincriminarii, probe indirecte
Incriminarea deţinerii de pornografie extremă. Consideraţii privind prevederile Criminal Justice and Immigration Act 2008 din Marea Britanie 0
Sursa: Susan Easton, Criminalising the Possession of Extreme Pornography: Sword or Shield?, Journal of Criminal Law, vol. 75, 2011, p. 391 şi urm. Prezenta discuţie vizează prevederile cuprinse în secţiunea 63 din Criminal Justice and Immigration Act 2008 (disponibil aici). Secţiunea 63 (1) stabileşte ca fiind comportament infracţional faptul că o persoană se află în posesia unei imagini ce conţine pornografie extremă. În încercar[...] << CITESTE TOT >>
Categoria: Scurte consideraţii
Cuvinte cheie: act sexual, consimtamant, degradant, detinere, interactiune sexuala, inuman, pornografie extrema, posesie, previzibilitate, principiul legalitatii, principiul proportionalitatii, ultima ratio, vatamare corporala grava, viol
Tribunalul Bucureşti. Tentativă la falsificarea de instrumente de plată electronică. Montarea de dispozitive destinate citirii informaţiilor de identificare ale cardurilor bancare 0
Sursa: Anamaria Trancă, Infracţiuni informatice. Practică judiciară, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2011, p. 29-30. Trib. Bucureşti, s. I pen., înch. nr. 29955 din 20 iunie 2010, definitivă prin înch. nr. 265 din 25 iunie 2010 a C.A. Bucureşti, s. I pen., nepublicată. Fapta de a instala dispozitive de copiere a cardurilor la mai multe ATM-uri, cu scopul de a copia date de identificare ale cardurilor bancare folosite de diverse persoane fizic[...] << CITESTE TOT >>
Categoria: Criminalitate informatică,Note / Trimiteri practică judiciară,Tribunale
Cuvinte cheie: act pregatitor, acte preparatorii, Anca Tranca, atm, avocat drept penal, bancomat, carding, clonare carduri, criminalitate informatica, cybercrime, duplicare carduri, Falsificarea instrumentelor de plata electronica, George Zlati, infractiuni informatice, Legea 365/2002, Legea nr. 365/2002, skimmer, skimming, tentativa
Câteva informaţii tehnice cu privire la datele informatice relevante în contextul percheziţiei informatice 0
Sursa: P. H. Luehr , Real Evidence, Virtual Crimes – The Role of Computer Forensic Experts, Criminal Justice, vol. 20, 2005-2006, p. 14 şi urm. Autorul, în articolul supus discuţiei, are în vedere o multitudine de aspecte în legătură cu problematica obţinerii de probe digitale. De exemplu, acesta evidenţiază tipul probelor ce pot fi obţinute în contextul unei percheziţii informatice, conţinutul acestora cât şi valoarea lor i[...] << CITESTE TOT >>
Categoria: Criminalitate informatică,Scurte consideraţii
Cuvinte cheie: anti-forensic, antiforensic, avocat drept penal, criminalitate informatica, cybercrime, date informatice, digital evidence, digital forensic, e-forensic, eforensic, encase, encase forensic, George Zlati, infractiuni informatice, perchezitie informatica, probe digitale, recuperare date, stergerea date informatice
Teixeira de Castro c. Portugalia. Dreptul la un proces echitabil în contextul instigării provenite din partea agenţilor statului. Unele semne de întrebare 0
În articolul supus discuţiei, autorul a analizat în mod succint cauza Teixeira De Castro c. Portugalia (1998) încercând să atragă atenţia în legătură cu anumite aspecte ce s-ar putea dovedi problematice în contextul încercării de a extrage din cuprinsul hotărârii acele repere susceptibile de a fi utilizate de către instanţele naţionale în materia agenţilor instigatori / provocatori.
Categoria: CEDO,Note / Trimiteri practică judiciară,Scurte consideraţii
Cuvinte cheie: agent instigator, agent provocator, art. 6 din conventia europeana a drepturilor omului, CEDO, conventia europeana a drepturilor omului, dreptul la un proces echitabil, inadmisibilitatea probelor, instigare, Teixeira De Castro c. Portugalia
Terorismul. Formă agravată ori infracţiune autonomă? Consecinţe. Analiză conceptuală a Legii nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului (II) 0
A. Natura juridică a terorismului. Infracţiune autonomă ori formă agravată? Această chestiune nu a fost analizată în profunzime în doctrina autohtonă. Ceea ce se poate observa însă este uşurinţa cu care întreaga doctrină aderă la teza autonomiei conceptuale în ceea ce priveşte incrimările prevăzute de Legea 535/2004.[1] Argumentul în favoarea acestei achiesări pare a fi desprins dintr-o interpretare gramaticală.[2] Se mai [...] << CITESTE TOT >>
Categoria: Articole de specialitate
Cuvinte cheie: agravanta, autonomie conceptuala, Cantoni c. Franta, CEDO, Coeme ş.a. c. Belgia, Curtea Suprema, Kafkaris c. Cipru, Legea nr. 535/2004, lex certa, previzibilitate, principiul legalitatii, principiul proportionalitatii, terorism