Maxim Dobrinoiu – Accesul ilegal la poşta electronică (partea I)

Titlul: Maxim Dobrinoiu – Accesul ilegal la poşta electronică, Revista de drept penal, nr. 3, 2008, p. 122 si urm. (partea I)

Autor: Maxim Dobrinoiu

În ceea ce priveşte domeniul infracţiunilor informatice, este evident că doctrina autohtonă duce lipsă de materiale menite să analizeze într-un mod oportun chestiuni relevante în această problematică atât de complexă (cât şi extrem de importantă). Astfel, în contextul menţionat, nu putem decât să lăudăm lucrarea de faţă, prin prisma faptului că a încercat să ofere doctrinei puncte de vedere noi, încercandu-se totodată o argumentare punctuală prin trimitere la un subiect cel puţin interesant: accesul ilegal la poşta electronică.

Ceea ce ne propunem este să analizăm la fel de punctual argumentele aduse pentru fiecare ipoteză analizată de autor, încercând să relevăm faptul că unele dintre acestea ar necesita poate regândite, nefiind întotdeauna în concordanţă cu tipicităţile avute în vedere.

Sub formă de introducere, se poate observa faptul că autorul sublinează necesitatea unei diferenţieri între sistemele informatice şi programele informatice (p. 122). Deşi suntem în totalitate de acord cu această remarcă, ceea ce considerăm într-o oarecare măsura ca fiind criticabil, este exemplul oferit pentru susţinerea acestei poziţii. Astfel, autorul invocă faptul că, în ipoteza în care la un computer lucrează în mod curent două sau mai multe persoane, fapta uneia de a accesa datele informatice stocate sau vehiculate de o alta (în interiorul aceluiaşi computer) nu reprezintă (niciodată!) un acces neautorizat la un sistem informatic (in sensul art. 42 din Legea 161/2003) ci mai degrabă o imixtiune în viaţa privată a celeilalte persoane (fără legătură cu art. 42).

Considerăm că această ipoteză ar necesita reanalizată, existând posibilitatea ca această imixtiune în viaţa privată a celeilalte persoane să reprezinte de fapt un acces veritabil (şi fără drept) la sistemul informatic, pe care aparent are dreptul să-l folosească. Ab initio, necesită observat că, indiferent dacă discutăm despre accesarea unor date informatice stocate pe un sistem informatic ori a sistemului  informatic în sine (într-o formă anume), discutăm în cele din urmă despre o faptă tipică conform art. 42 din Legea 161/2003. Şi aceasta deoarece, prin accesarea datelor informatice se interacţionează în aşa mod cu sistemul informatic încât, această interacţiune echivalează cu accesarea acestuia.

S-ar putea susţine în acest sens faptul că, din moment ce agentul a accesat deja sistemul informatic (cu drept) nu mai putem discuta despre un alt acces la acelaşi sistem informatic, deoarece un acces nu poate fi urmat de un alt acces la acelaşi sistem. Cu toate acestea, o lectură a art. 35 alin. 2 lit. b) din lege ne indică faptul că, accesul poate fi considerat ca fiind fără drept (chiar dacă iniţial a existat o autorizare), din momentul în care agentul depăşeşte limitele autorizării conferite iniţial.

Aşadar, să presupunem că A si B deţin un computer şi se înţeleg să utilizeze împreună acel computer. Dacă însă A şi B deţin conturi separate pe acel sistem informatic, conturi care sunt protejate de o parolă, se poate subînţelege implicit (putând exista chiar o interdicţie expresă în acest sens) faptul că A ii interzice lui B să-i acceseze contul şi viceversa. Astfel, chiar dacă A accesează iniţial computerul în mod legitim (utilizând propriul său cont), din momentul în care accesează datele informatice stocate în zona restricţionată (aparţinand contului lui B), accesul poate fi considerat ca fiind unul fără drept, depăşindu-se în acest sens limitele autorizării. În baza lit. a) din cadrul art. menţionat ante este evident că nu discutăm în această ipoteză despre o autorizare legală ci mai degrabă despre una contractuală. Din acest motiv, încălcarea obligaţiei contractuale va echivala cu o depăşire a limitelor autorizării şi va duce la tipicitatea faptei prevăzute de art.  42 (putându-se discuta chiar despre o formă agravată).

Trecând peste acest aspect (ce ar necesita o analiză mai amplă), aducem în discuţie ipotezele avute în vedere de autor prin trimitere la modalităţile prin care poate fi accesată poşta electronică şi posibilele încadrări juridice. Şi aici însă, ar necesita făcută o precizare în legatură cu încadrarea juridică folosită în mai multe rânduri pe parcursul lucrării analizate (p. 123 şi urm.). Astfel, se sugerează că atunci când nu discutăm despre un acces la un sistem informatic, trebuie să avem în vedere violarea secretului corespondenţei (art. 195 alin. 1 Cod pen.), uneori fiind posibil să ne aflăm în prezenţa unui concurs între cele două infracţiuni.

Aşadar, nu putem accepta faptul că citirea unui Email echivalează cu violarea secretului corespondenţei. Interceptarea unui Email îndeplineşte tipicitatea art. 195 alin. 1 Cod pen., deoarece aceasta a fost voinţa legiuitorul şi anume de a incrimina şi interceptarea unor comunicări similare celor făcute prin telefon, fax etc. Însă, dacă în cea de a doua modalitate de săvârşire a infracţiunii o interpretare în limitele principiului legalităţii poate extinde domeniul de aplicare al art. 195 şi în ceea ce priveşte interceptarea unui Email, simpla citire a acestuia prin accesarea contului de Email nu considerăm că poate realiza tipicitatea art. 195 Cod pen. Fără a insista prea mult asupra acestei problematici, suntem de părere că citirea unui Email nu echivalează cu deschiderea corespondenţei. Achiesăm în acest sens opiniei doctrinare conform căreia pentru a putea discuta despre deschiderea unei corespondenţe, trebuie să ne aflăm în prezenţa unui contact fizic cu un plic, asupra căruia să se acţioneze prin dezlipire ori rupere (Sergiu Bogdan, Drept penal – Partea specială, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2009, p. 154). Fără a insista însă asupra interpretării noţiunii de “deschidere” (a corespondenţei), aducem în discuţie un alt argument ce relevă faptul că legiuitorul nu a avut în vedere prin violarea secretului corespondenţei şi această imixtiune în viaţa privată.

Facem astfel trimitere la alin. 2 ce sancţionează şi sustragerea ori distrugerea corespondenţei. Astfel, dacă deschiderea corespondenţei poate semnifica şi citirea unui Email (stocat pe un sistem informatic), înseamnă că agentul ar trebui să poată realiza şi acţiunea de sustragere şi distrugere a acestuia. Acest fapt însă, este practic imposibil datorită terminologiei folosite, ceea ce nu poate arăta decât că noţiunea de Email stocat pe un sistem informatic este incompatibilă cu modalităţile prevăzute de alin. 2 al art. 195. A fortiori, dacă cea de a doua modalitate nu este posibilă, această imposibilitate trebuie să se resfrângă şi asupra tipicităţii prevăzute de alin. 1. Spunem imposibil deoarece legiuitorul s-a referit în textul alin. 2 la acţiunea de sustragere (specifică furtului). Această acţiune însă, nu este compatibilă cu mediul virtual deoarece în cadrul acestuia nu putem discuta despre o sustragere în sensul fizic al cuvantului. Astfel, dacă A accesează poşta electronică a lui B şi copiază un Email al acestuia, nu s-a produs acţiunea de sustragere, ci doar de copiere (nefiind posibil ca un “obiect” sustras să fie în posesia a două persoane diferite!). În schimb, dacă acel Email este copiat iar ulterior şters de pe sistemul informatic al victimei, discutăm despre o copiere şi o ştergere a unei date informatice fără a avea în vedere o distrugere a respectivului Email (este evident că acţiunea de sustragere este imposibil de realizat indiferent de comportamentul agentului – copierea ori downloadarea acelui Email nu-l deposedează pe subiectul pasiv, iar acţiunea de ştergere nu-l imposedează pe agent!). Suntem de părere că în acest caz trebuie avut în vedere un acces la un sistem informatic, eventual în concurs cu fapta de ştergere a unor date informatice (art. 44 alin. 1 din Legea 161/2003).

Continuarea acestei analize însă, cu o altă ocazie.

*vezi Partea a II-a a acestei recenzii aici.

Cuvinte cheie: accesul ilegal la posta electronica, Accesul la posta electronica, accesul neautorizat la un sistem informatic, avocat drept penal, cont de email, criminalitate informatica, cybercrime, depasirea limitelor autorizarii, George Zlati, infractiuni informatice, Legea 161/2003, Maxim Dobrinoiu, posta electronica, program informatic, server webmail, sistem informatic

Materiale conexe: